O voce din trecut...

tu crezi ca am gresit.. ca nu am facut bine...dar pasii ce ii urmam ne indreapta inevitabil catre altceva ... in cazul meu .. ceva uitat ...
am auzit o voce ... o voce ce imi parea atat de cunoscuta ... dar era atat de amestecata cu amintiri ... am zambit .. desi persoana care imi vorbea .. imi provocase atat de multe lacrimi .. atat de multe ... si acum ... acum imi amintea de mine .. de mine cand stiam sa rad cu pofta ... ironia sortii...
tu sti? eu radeam .. eram copil si radeam ... aveam sufletul plin de viata ... si acum nu mai stiu unde l-am pierdut ...
.. imi spuneau ca sunt ca o papusa ... ca zambesc ca o papusa ... iar ochii erau plini de veselie... si acum tot ca o papusa zambesc... dar e un zambet amar...



imi este dor de mine ... foarte dor ... nu-mi pot dori sa sterg acesti ani ... sa ma intorc unde am fost ... te-ai transforma doar intrun vis... asa cum ai mai fost...
si atunci visam ... visam ingeri ... si traiam atat de intens...
aveam o mica colectie de frunze ... adunate toamna din parc... si mai erau si fluturi ... fluturi cu aripi colorate ...
de-ai sti cat de frumoase sunt dealurile Moldovei ... si iarba ... mirosea atat de placut si dimineata era plina de roua ... o simteam .. cand alergam desculta ... iar apa rece de izvor... e miraculos de buna ... e pura ..
in fiecare vara adunam casute de melci ... mancam ciuperci crude ... si imi placeau caii ...
cerul era atat de albastru ... il priveam intinsa pe iarba ... cate un norisor... se plimba .. schimbandu-si forma .... era asa liniste ..



cobor mai jos ... e intuneric .. si ma simt atat de mica.. dar importanta.. ma simt iubita ... imi ridic privirea si vad doar cerul .... e de un albastru atat de inchis , dar e plin de stele care stralucesc... sunt atat de multe .. multe ... si langa mine erau alti doi copii.. frati gemeni ... in frunte le stralucea cate o mica stea ... .... niciodata nu am stiut daca a fost doar un vis...



prima mea amintire... sunt atat de mica .. si lumea atat de mare ... si e multa lumina .. e soare .. e cald... si pietrele cu care era strada mea pavata .. erau atat de aproape si atat de mari ... ma tineau de maini .. si eram atat de fericita ... mergeam ... erau parintii mei ...



nu stiam ca peste ani ...toata iubirea dispare... nu stiam ca voi invata ce-i ura ...



imi e atat de dor de parcul meu .. de banca mea ... de povestile mele... de bucuria pe care o simteam in fiecare clipa ..



doar amintiri ... din amintiri suntem facuti ... amintiri sau vise ... au fost ani in care nu am mai stiut cine sunt.. un om.. o fantoma... prin multime ... un suflet de copil ce invata ce este ura .. un sentiment ce crestea in fiecare clipa .. nu stiu ... as vrea sa nu stiu nimic din acei doi ani...



indiferenta... indiferenta... incep sa visez .. si ma trezesc ... din intamplare in intamplare ... renasc .. ciudat... incep sa simt ... sunt altfel ... incerc sa ma gasesc... sa invat cine sunt ... zambesc.. plang... tip... atat de multe lacrimi... ciocolata ... vin ... vise ... realitate ... nici eu nu stiu ce au fost .... acum pot spune ca au fost ... caci nu mai sunt...



cand m-am dezmeticit .. erai acolo .. ... "daca pleci voi fi atat de singura fara tine.." ... asta imi spuneau visele .. si nici eu nu mai vroiam sa plec... zambeam din nou ca o papusa ... si zambetul s-a transformat in ras ... in clipele cand sopatele tale ma gadilau ... imi auzeam inima batand ... atata liniste mi-ai dat... am spus "te iubesc"... dar abia atunci cand m-am prabusit de pe nori am stiut ce inseamna... cand am crezut ca pleci ...



dar ... inca esti... acum stiu sa zambesc ... cand te simt zambind... nu plang din cauza ta... plang pentru tine.... am vrut sa plec... dar noptile au fost atat de crude cu mine ... de ma duceam in vise .. ma goneau ... imi era teama... eram furioasa pe mine ... furioasa pentru ca incercam sa cred ca e bine... ceva ce nu era deloc bine...




esti nelinistea... si linistea mea ...